close
Case Celebre

Casa lui Ellen DeGeneres – o resedinta superba in Santa Barbara!

casa lui ellen degeneres 3

Anul trecut, prin mai parca, va vorbeam despre casa lui Ellen DeGeneres. Astazi o sa vorbim din nou despre una dintre casele ei, o proprietate mai somptuoasa, mai eleganta, dar si mai scumpa, de care zice-se, Ellen ar vrea sa se desparta in viitorul apropiat, intrucat nici ea si nici sotia sa nu au timp sa ajunga prea des la ea si nici sa se bucure prea mult de aceasta proprietate, dar care are totusi costuri importante de mentenanta.

Proprietatea a fost cumparata in 2012 de catre Ellen si sotia sa pentru suma de 25,2 milioane de dolari, iar locuinta principala a fost construita in 1930 in stilul vremurilor de atunci. De atunci si pana acum, casa nu a trecut prin modificari arhitecturale prea grave, fiind pastrat stilul clasic, cu toate ca pe interior s-au facut ceva renovari. Astfel, foaierele si zonele de intrare reprezinta o punte spectaculoasa intre vechi si nou, mentinandu-se in acelasi timp eleganta caselor traditionale.

Proprietatea vine la pachet cu gradini de arbusti de masline si de eucalipt, cu un teren de tenis, dar si cu o terasa pe care este asezata o columna romana veche de 2200 de ani.

Casa principala se lauda cu 6 domitoare si cu un living de 40 de metri patrati cu gresie italieneasca ce dateaza din secolul 18. Are un semineu imens pe  peretele central, iar livingul are carti din plin, tocmai pentru ca viitorii proprietari sa aiba parte de seri linistite intr-un decor spectaculos.

In plus, majoritatea camerelor au pereti expusi, iar mobilierul nu este prea nou sau prea mult, tocmai pentru a se mentine aerul acela traditional, ce induce senzatia de stil rustic, eleganta si vintage deopotriva.