E prea devreme sa ne gandim inca la vacanta de vara, insa am dat peste acest proiect foarte interesant si am zis ca nu pot sa ratez ocazia sa nu vi-l arat: este vorba de o casa de vara din Norvegia, localizata pe insula Skåtøy din arhipelagul Kragerø. Casa poarta semnatura casei de arhitectura Filter Arkiteketer si a fost finalizata in 2009, pe locul unui adapost izolat construit in jurul anului 1940.
Practic, adapostul a fost daramat, iar fundatia a fost consolidata, ceea ce s-a dovedit a fi o foarte buna alegere, pentru ca altfel, privelistea spre arhipelagul Kragerø nu ar fi fost la fel de frumoasa.
Intrarea se face prin partea din fata a casei, lucru care favorizeaza intimitatea proprietarilor, care au astfel un spatiu verde intim si destul de spatios, dar in acelasi timp si o priveliste superba spre apa.







Partea cea mai dificila a fost compartimentatul casei. Pe de o parte exista bucataria si zona de living, iar pe cealalta se afla un dormitor cu paturi supraetajate, celalalt dormitor fiind la etaj. Paradoxal, dormitorul principal e in dreptul terasei frontale, pe langa care se face si accesul in casa. A fost o solutie de compromis, insa proprietarii au fost de acord cu aceasta solutie.
Pe interior, casa de vara este placata cu lemn (cel putin in zona de dormit), cu toate ca o parte dintre peretii de ciment au fost lasati goi, si ofera toate utilitatile de care cineva ar putea avea nevoie pentru a trai confortabil vreme de un anotimp. Bineinteles, constructia e mai degraba una de vacanta si nu una definitiva. Tocmai de aceea s-a ales o pozitie atat de apropiata de apa si nu una mai retrasa.