Daca vreodata va aflati in apropierea Universitatii din California din San Diego, sa nu fiti surprinsi daca la un moment dat, veti ridica privirea si veti vedea o cabanuta aparent construita intr-un unghi imposibil, sa nu va mirati. E creatia artistului Do Ho Suh, care a conceput o sculptura sub forma de casa.
Si da, bazele sunt cat se poate de solide, caci cabanuta pe care o vedeti in pozele de mai jos e 100% locuibila, asta pentru cine s-ar putea obisnui vreodata sa traiasca pe o suprafata atat de inclinata. Sigur, proiectul nu a fost conceput pentru a fi locuit, ci doar ca o opera de arta abstracta, care sa reflecte sentimentele artistului din anul 1991, anul venirii sale in SUA, atunci cand se simtea aruncat intr-un mediu neprietenos, nefamiliar si obositor.





Ceea ce e interesant la acest proiect e faptul ca, in ciuda platformei inclinate, a spatiului mic,casa e 100% sigura, fiind garantata si rezista chiar si unui cutremur de 8,5 grade pe scara Richter, plus ca, in ciuda aspectului fragil, rezista si unor vanturi de peste 100 de mile pe ora.
Mai mult, casuta are si o gradina proprie, care este ingrijita si in care cresc flori. Este o creatie unica, care are chiar si semineu propriu, pe langa biblioteca si, in general, cam toate utilitatile dintr-o casa.