Pentru cei pasionati de locuinte de lux, probabil stiti ca zona San Francisco – Palo Alto este cea mai scumpa din acea parte a SUA. Astazi nu o sa vorbim despre chirii (care sunt absurd de mari), ci despre o casa in San Francisco, respectic cea mai scumpa locuinta listata pe piata imobiliara pentru locuinte de lux.
Cladirea a fost construita in anul 1901, insa a trecut recent printr-un amplu proces de restaurare care a durat doi ani, fiind transformata intr-o locuinta de lux a carei pret de lista este de 28 de milioane de dolari. Stilul cu influente spaniole a fost pastrat la exterior, totusi, astfel ca locuinta iese in evidenta cu mult pe langa celelalte cladiri din jur.
Ce e interesant e faptul ca ea a fost construita pentru unul dintre cei mai bogati oameni de afaceri ai vremii, dupa care a fost transformata in ospiciu pentru soldatii raniti in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial si ulterior in bloc de apartamente, dupa care cladirea a fost cumparata si restaurata.


















Ca sa intelegeti despre ce fel de cladire vorbim, ganditi-va ca o latura a casei are vedere directa catre San Francisco Bay (implicit si spre celebrul pod), fara ca privelistea sa fie impiedicata de ceva. Fiind o cladire care a servit pe post de bloc de locuinte, transformarea ei intr-o locuinta cu 5 dormitoare complet dotate (cu baie si balcon propriu), adica 5 suite, a fost relativ usoara, nefiind nevoie de o compartimentare speciala in cazul dormitoarelor. Totusi, daca exteriorul pastreaza influente spaniole, interiorul nu are nimic cu trecutul casei, ba chiar din contra: avem marmura in bai si in bucatarii, dressing-uri pentru fiecare dormitor, un birou imens, care poate servi atat pe post de sala de conferinte, cat si pe post de biblioteca, plus ca in prelungirea lui se afla o sala de dining “flancata” de un bar si de o priveliste superba a golfului San Francisco.




