close
Arhitecturi

Staul transformat in casa de vacanta

Daca credeati ca le-ati vazut pe toate in materie de design interior, va inselati amarnic, iar astazi o sa va demonstrez contrariul. Proiectul de astazi a fost construit pe locul unui staul pentru animale, staul care a fost pe jumatate daramat si reconstruit  (in scopuri sanitare) in ceea ce se vede acum, in speta o casa cat se poate de frugala, cu un aspect unic si chiar destul de elegant.

In ciuda ferestrelor de sticla, intimitatea celor care stau in aceasta casa este protejata de zidurile inconjuratoare, care odinioara faceau parte dintr-un han, dar care se incapataneaza sa cada, desi au trecut sute de ani peste ele. Proprietarii au vrut sa pastreze cateva amintiri, astfel ca au ales sa nu darame zidurile, ba mai mult, au ales sa nu sape nici macar fundatie pe terenul respectiv, doar de dragul valorii istorice a zonei.

In ceea ce priveste zona, observati ca este bine si clar compartimentata, cu bucatarie, baie, living si spatii de dormit, chiar daca in esenta vorbim de un open space ingradit doar de peretii exteriori ai acestei case. Bineinteles, nu putem vorbi de o casa in care se poate locui permanent, ci de o casa de vacanta, folosibila doar pentru cateva zile la aer curat.
rustic-retreat-Czech-countryside10

rustic-retreat-Czech-countryside9

rustic-retreat-Czech-countryside8

rustic-retreat-Czech-countryside7

rustic-retreat-Czech-countryside6

rustic-retreat-Czech-countryside5

rustic-retreat-Czech-countryside4

rustic-retreat-Czech-countryside3

rustic-retreat-Czech-countryside2

rustic-retreat-Czech-countryside
Desi, personal, pe mine ma atrage cel mai mult hamacul acela, locul respectiv nu e singurul dedicat odihnei, ba chiar, daca va uitati bine, puteti observa in partea din mijloc alte 2 paturi joase. Cum ziceam, aceasta casa serveste doar pe post de loc de evadare pret de cateva zile, dar totusi zile in care nevoile primare pot fi satisfacute fara probleme.

Spread the love

Leave a Response

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.