Probabil stiti despre Cannes ca este una dintre cele mai exclusiviste locuri din intreaga Europa, fiind locul cu cele mai mari preturi din sectorul imobiliar din aceasta parte a lumii. Ei bine, in apropiere de Cannes se afla Saint Aygulf, o zona ceva mai retrasa, un pic mai putin scumpa, dar din punctul nostru de vedere, mult mai spectaculoasa.
Proiectul pe care vi-l prezentam astazi se afla in Saint Aygulf, la circa 30 de minute de mers cu masina pana la Cannes. Este o casa superba, de fapt un ansamblu rezidential alcatuit dintr-o vila principala si 2 apartamente independente, toate trei beneficiind de o priveliste directa si spectaculoasa a Marii Mediterane.
Proprietatea are per ansamblu 7 dormitoare, 3 bucatarii, propria sala de fitness, o piscina incalzita si… cel mai important, propria gradina cu deschidere directa spre apele calde ale Marii Mediterane.





















Proprietarul ei, Michael Zingraf, a listat recent locuinta si tot ce tine de ea pe piata imobiliara internationala, pretul fiind de $10,3 milioane de dolari. Acesta mizeaza mult pe locatie, pe faptul ca din vila principala se pot vedea luminile orasului Cannes pe timp de noapte, dar si pe faptul ca piata imobiliara locala este in continua crestere, pe fondul cresterii economiei dupa recesiunea inceputa in 2008.
Pe interior s-a pus accentul pe minimalism si pe contraste. De aceea, casa pare ca este obilata sumar, insa in realitate are tot ce ii trebuie pentru a satisface orice cerinta a viitorilor proprietari.




