Poate ca termenul de “om al pesterii” nu e pe atat de nepotrivita pe cat de place sa credem, iar astazi o sa va demonstram contrariul prin niste exemple cat se poate de edificatoare. In ansamblu, cel putin in acceptiunea moderna, pesterile nu par nicidecum un loc propice vietii omului, nu in conditiile in care in ele se gaseste umiditate, bacterii cu care nu suntem obisnuiti, la care se adauga ca si ele au flora si fauna proprie.
Exista si exceptii, cazuri “fericite” in care, pe fondul unui istoric cunoscut, oamenii au reamenajat locuinte sau chiar restaurante in interiorul pesterilor. Mai mult, in esenta puteti vedea si un caz in care notiunea de pestera naturala a fost transformata intr-un concept artificial, un fel de loc retras pe plaja, construit din roci de munte taiate si transportate.
Unul dintre marele avantaje al unei astfel de locuinte, fie ea si temporare, e faptul ca ofera protectie termica in zonele cu temperaturi extreme, atat pozitive, cat si negative. De asemenea, conceptul de pesteri amenajate nu poate presupune mai multe astfel de locuri identice, tocmai pentru ca amenajarea lor depinde si de constructia naturala a pesterilor. In plus, unele tipuri de sol/roca au proprietati bacteriostatice, deci cu o minima mentenanta, nu se pune problema aparitiei mucegaiului sau a altor colonii de bacterii.
Pe cealalta parte, pentru cei care-si doresc facilitati moderne, nu exista foarte multe solutii, iar cele care exista sunt foarte poluante ori necesita investitii foarte mari. In plus, in functie de loc, exista riscul ca locul respectiv sa nu fie locuit doar de oameni, ci si de alte vietati, care-si fac loc printre stanci, atrase probabil de caldura sau de alti factori, lucru care trebuie luat in calcul la amenajarea locului de locuit.
Nu e de mirare, asadar, ca majoritatea pesterilor amenajate sunt de fapt hoteluri, in care amatorii vin doar pentru cateva zile si de a caror mentenanta se ocupa oameni instruiti.
