Pentru ca se apropie vacanta si pentru ca nu am mai prezentat de mult resorturi mai exclusiviste, astazi va prezentam o posibila destinatie de vacanta de lux. Din start va spunem ca e hotelul de 5 stele localizat la cea mai mare altitudine din intreaga Elvetie, cumva deasupra lacului Lucerne, la o altitudine de peste 1000 de metri peste nivelul marii.
Istoria acestui resort incepe in 1907, atunci cand primul proprietar, Emil Durrer-Traxler, l-a construit de unul singur, fara sa aiba nevoie nici macar de serviciile unui arhitect, facandu-l unul dintre cele mai avansate hoteluri din punct de vedere tehnologic ale vremii.
Hotelul a fost vandut si a trecut printr-un amplu proces de restaurare, dupa care a fost redeschis in 2011, fiind ridicat la nivelul de 5 stele. Spre deosebire de alte ansambluri asemanatoare, Villa Honegg se diferentiaza si prin pozitie, fiind amplasat in varf de deal, cu priveliste catre Alpi, catre lacul Lucerne, cat si spre padurile si pajistile din jur, toate oferind o imagine fabuloasa.
Desi situat in munti, hotelul dispune de o piscina exterioara infinity, unde mai ales pe timp de vara, oaspetii se bucura de o priveliste superba si de o experienta unica. Totusi, apa e incalzita la 34 de grade Celsius, asa ca oaspetii se bucura de temperatura prielnica indiferent de vreme.
Hotelul ofera 23 de camere, fiecare dintre ele fiind organizate si decorate in stilul Art Nouveau, cu suprafete de la 20 de 90 de metri patrati. Bineinteles, hotelul dispune si de un restaurant (cu o steluta Michelin, pentru pretentiosi), spa si multe alte facilitati pe care v-ati astepta sa le gasiti intr-un astfel de loc.